Pe cărările vântului

Azi a fost primăvară !A fost primăvară pe oriunde am umblat .Cântau păsărelele singutatice prin pomii înfloriţi .Zburau deasupra mea fluturii care se întreceau cu petalele dar tu nu erai la braţul meu.Am lăsat apa rece să-mi inunde gleznele şi am trecut râul îmbătata de miresme ca sa te caut.Dealul pe care cu drag îl urcam împreunăată mi s-a părut acum asemenea unui munte.Te-am aşteptat o zi întreagă să răsari din ploaia de petale sau să-ţi aud glasul printre sute de triluri strigându-mă ca un copil vesel.
Am rămas atât de departe sperând că te voi găsi undeva încât m-am rătăcit.Am alergat departe şi cu cât fugeam mai repede vedeam în fiecare nor de pe cer,în fiecare copac ,în fiecare umbră de pe chipul tău şi fiecare sunet pe care îl auzeam îmi părea glasul tău.Atât de mult am alergat încât am ajuns acasă când deja noaptea trimisese ziua la culcare.
Toată lumina de peste zi se stinsese iar căldura fusese alungată de un ger aspru.Atunci m-am convins că nu fusese primăvară decât în imaginaţia mea.Ciudat este însă că nu-ţi mai simt lipsa.Te-am căutat o zi întreagă şi am aflat abia pe înserat că te găseam în toate,mai frumoasă ,mai strălucitoare,mai iubită.
E primăvara ta iubito căci de fiecare dată când rostesc numele tău cerul curat îmi potoleşte setea de tine iar cântecul iubirii răsună în urechile mele.