Mâhnire tânără

Mâna…Mâna aceea palidă.O văd coborând pe obrazul meu şi oftez..Mă las cuprins de o mângâiere ce-mi pare a veni de departe acum însă nici nu mă gândesc s-o uit.Cum aş putea să arunc în praful uitării cele cinci degete ce-mi atingeau pleaopele închizându-mi ochii pentru a mă adormi în sărutări buzele cele fierbinţi,şi care coborau apoi,mai reci ca niciodată pe pieptul din care răsunau bătăile puternice ale inimii.
Oh şî ce mult îmi place să visez!O văd venind spre mine cu ochi iscoditori!Plete lungi i-atârnă peste sâni şi nu-mi pot lua ochii de la floarea pe care o răsuceşte în mână.Oh nu!Nu este nicidecum un trifoi cu patru foi sau vre-un suav ghiocel ci e-un mărăcine aprins ce-i împunge mâna firavă sorbind sângele dulce.
Simt durerea înţepăturilor ca şi cum aş trăi în două trupuri deodată.Imi văd sufletul cum iese şi se înnalţă printre ramuri ca să strige către ceruri " De ce noi, Doamne?"Dar ea vine fără teamă râzând şi păşind fără teamă prin iarbă cu mâinile strângând fără frică ciulinul încă plin de răutate.
M-ajunge şi-mi şterge lacrimile cu zâmbetul pe buze.Aş vrea s-o cert dar nu pot .Iau ciulinul mort şi-l strâng în palmă însă spinii nu mai sunt.Tânjesc să iau asupra mea durerea însă nu mă lasa şi când dau s-o iau în braţe ,s-o simt ea mă respinge sărutându-mi numai fruntea şi apoi plecând mă lasă aşa cum am ales să fiu,singur.Singur şi deznădăjduit strângând în mână fără putere un biet ciulin mort.