Miracolul şi bogăţia unei mine in sufletul unui singur cristal;
In miezul unei singure perle
Răcoarea şi scânteierea întregii mări;
Adiere şi miros ,răcoare şi strălucire …
Adevărul cel mai luminos ,cea mai curată
credinţă-toate le- am înţeles sărutându-te.
Robert Browning " (1812-1889),din "Summum Bonum"
Priveam deja de câteva minute bune în depărtare când ai apărut înaintea mea.Era cerul albastru şi strălucea sorele undevad deasupra munţilor ca un rege al lumii iar eu vedeam natura înflorind şî primăvara râzând în orice glas de rândunică.Am aşteptat o veşnicie să ajungi lângă mine.Dincolo de tine nu mai era nimic şi cu cât te apropiai mai mult cu atât simţeam că lumina aceea veselă se prăbuşea în urma ta.Ţi-am citit zâmbetul pe faţă şi instinctiv am surâs şi eu.Te-ai oprit în faţa mea şi pentru a te apăra de razele soarelui şi te-ai uitat la mine râzând ca un copil uimită de tăcerea mea surdă.Apoi mi-ai pus în palmă prima floare în care ai adunat mii de sărutări pentru nopţile reci când nu-mi vei fi alături.
Am zâmbit şi ţi-am adus aminte de buclucaşele cadouri pe care mi le-ai făcut.Toate semnifică pentru mine legături de nestrămutat (tentaţia durerea,devotamentul,sacrificiul)Dacă aş fi plâns astăzi mi-ai fi acoperit lacrimile cu sărutări dulci şi dacă nu ai fi plâns alături de mine mi-ai fi spus cu un surâs compătimitor că "Si mâine e o zi".Am început să repet ca un nebun că nu mai vreau aşa.Că vreau să nu ne mai ascundem,să le spunem tuturor că ne iubim de atâta timp şi să le arătăm că nu ne pot opri.
Şi ce?Cine suntem noi ca lumea să nu ştie ce e între noi?Dar tu nu!Tu mi-ai şoptit din nou la ureche că şi mâine e o zi.Şi am văzut abia atunci că lumea intreagă se prăbuşise sub atingerea paşilor tăi
Am zâmbit ruşinat şi naiv te-am apucat de mână şi în iarba proaspăt răsărită ne-am iubit o oră,o zi,o noapte până când un nou tărâm a răsărit în depărtare.
In stânga noastră luna lumina iar pămâtul albastru şi mic învăluit într-o pătură de vânt plutea pierdut şi debusolat la dreapta ta.Se prăbuşise o lume în neant dar noi am câştigat tot uiversul.Doar ţi-am promis cândva că va veni o vreme în care vom fi doar noi doi.
Aşa ma călătorit iubindu-ne o veşnicie printre aştrii.Am cules din zbor stele mici pe care ţi le-am agăţat în păr şi am suflat spre tine cu pulbere de ceruri.Râdeai şi erai aşa de frumoasă şi pură ca o Evă în grădina Edenului.Şi tocmai când dansai mai frumoasă şi mai fericită în faţa mea totul s-a termiat şi m-am trezit sărutându-te.
Dar de-am face tot ce-mi cântă mie în minte Amor într-o singură zi,ce nevoie am mai avea de mâine?O să cucerim lumea şî o să fim numai noi doi pe o insulă plutitoare departe de răutăţi :O să ne iubim ca doi nebuni ,ca două cântece simultane călătorind prin amintire dar toate acestea altă dată.Şi mâine e o zi.Dar azi nu va mai fi niciodată…
In miezul unei singure perle
Răcoarea şi scânteierea întregii mări;
Adiere şi miros ,răcoare şi strălucire …
Adevărul cel mai luminos ,cea mai curată
credinţă-toate le- am înţeles sărutându-te.
Robert Browning " (1812-1889),din "Summum Bonum"
Priveam deja de câteva minute bune în depărtare când ai apărut înaintea mea.Era cerul albastru şi strălucea sorele undevad deasupra munţilor ca un rege al lumii iar eu vedeam natura înflorind şî primăvara râzând în orice glas de rândunică.Am aşteptat o veşnicie să ajungi lângă mine.Dincolo de tine nu mai era nimic şi cu cât te apropiai mai mult cu atât simţeam că lumina aceea veselă se prăbuşea în urma ta.Ţi-am citit zâmbetul pe faţă şi instinctiv am surâs şi eu.Te-ai oprit în faţa mea şi pentru a te apăra de razele soarelui şi te-ai uitat la mine râzând ca un copil uimită de tăcerea mea surdă.Apoi mi-ai pus în palmă prima floare în care ai adunat mii de sărutări pentru nopţile reci când nu-mi vei fi alături.
Am zâmbit şi ţi-am adus aminte de buclucaşele cadouri pe care mi le-ai făcut.Toate semnifică pentru mine legături de nestrămutat (tentaţia durerea,devotamentul,sacrificiul)Dacă aş fi plâns astăzi mi-ai fi acoperit lacrimile cu sărutări dulci şi dacă nu ai fi plâns alături de mine mi-ai fi spus cu un surâs compătimitor că "Si mâine e o zi".Am început să repet ca un nebun că nu mai vreau aşa.Că vreau să nu ne mai ascundem,să le spunem tuturor că ne iubim de atâta timp şi să le arătăm că nu ne pot opri.
Şi ce?Cine suntem noi ca lumea să nu ştie ce e între noi?Dar tu nu!Tu mi-ai şoptit din nou la ureche că şi mâine e o zi.Şi am văzut abia atunci că lumea intreagă se prăbuşise sub atingerea paşilor tăi
Am zâmbit ruşinat şi naiv te-am apucat de mână şi în iarba proaspăt răsărită ne-am iubit o oră,o zi,o noapte până când un nou tărâm a răsărit în depărtare.
In stânga noastră luna lumina iar pămâtul albastru şi mic învăluit într-o pătură de vânt plutea pierdut şi debusolat la dreapta ta.Se prăbuşise o lume în neant dar noi am câştigat tot uiversul.Doar ţi-am promis cândva că va veni o vreme în care vom fi doar noi doi.
Aşa ma călătorit iubindu-ne o veşnicie printre aştrii.Am cules din zbor stele mici pe care ţi le-am agăţat în păr şi am suflat spre tine cu pulbere de ceruri.Râdeai şi erai aşa de frumoasă şi pură ca o Evă în grădina Edenului.Şi tocmai când dansai mai frumoasă şi mai fericită în faţa mea totul s-a termiat şi m-am trezit sărutându-te.
Dar de-am face tot ce-mi cântă mie în minte Amor într-o singură zi,ce nevoie am mai avea de mâine?O să cucerim lumea şî o să fim numai noi doi pe o insulă plutitoare departe de răutăţi :O să ne iubim ca doi nebuni ,ca două cântece simultane călătorind prin amintire dar toate acestea altă dată.Şi mâine e o zi.Dar azi nu va mai fi niciodată…
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu