Niciodata in viata mea nu am mai simtit ce am simtit astazi. Atata liniste, atata acceptare...
Pentru prima data am realizat ca traiesc intr-o lume fericita.
Totul se petrecea ca-ntr-un vis, nu intelegeam imic si simteam ca sunt invadat de iluzii.Vedeam ca printr-un ecran de televizor o lume plina de oameni fara esenta, fara dorinte si fara credinte proprii.
Desi plini de incredere in ei insisi se pierd in ceea ce de fapt subconstientul le dicteaza.
Viata inseamna viteza iar viteza inseamna schimbare. NU stiu cati au observat dar eu in aglomeratie retin chipuri, persoane pe care daca le intalnesc in aceeasi zi in diverse locuri imi par familiare.Incep sa imi inspire incredere si asta imi da puterea sa nu ma simt singur.
Stand asa in acea transa imi inchipuiam o aglomeratie de scenarii complicate . Mi se parea ca suntem conectati la o baza de date .Visele sunt biti, viata e miscare, ideile sunt lumina...fericirea e o iluzie.
Am inceput apoi sa ma intreb cati dintre cei din fata mea sunt tristi sau fericiti. Tinerii casatoriti care impingeau caruciorul cu micutul pui de om isi zambeau impliniti. Femeia gravida de la bancomat era senina simergea atent cu o mana pe pantecele in care viata batea la portile lumii. Barbatul la costum care vorbea la telefon foarte detasat si trecea grabit radea si avea un chip foarte senin. Probabil vorbea cu cineva din familie altfel nu ar fi fost atat de detasat. Era fericit.
Batranul cersetor care manca o bucata de paine dintr-o sacosa de cadouri deteriorata privea lipsit de expresie reclama fast-food-ului din colt..."Puisor la rotisor"...era fericit pentru ca avea ce sa manance. Alti tineri treceau distrati prin multimea de oameni si desi ieseau atat de mult in evidenta prin imagine, gestica si vestimentatie treceau aproape fara sa observe nimic.
Incepusem sa ma ridic. Ii priveam de sus , ca pe un joc de lego....O lume plina de dorinte materiale, de retele la care nu sunt conectai roboti ci oamnei.Erau fericiti ca si-au putut lua o masina de spalat in rate, fericti ca si-au luat infimul salariu la timp, fericti ca s-au conectat la internet sau la orice retea de telefonie mobila...fericiti...fericiti...fericiti...
Atunci eu, cum eram daca puteam vedea toate astea?Sa fi fost eu oare singurul om trist din oras sau cel mai fericit pentru ca puteam iubi toate acestea?
Am coborat sa merg dupa parintii mei iar in momentul in care am pasit pe trotuar deja uitasem tot. Mi-am aranjat jacheta si am plecta cu mainile in buzunare si rucsacul in spate ca si cum as fi fost fericit...
Pentru prima data am realizat ca traiesc intr-o lume fericita.
Totul se petrecea ca-ntr-un vis, nu intelegeam imic si simteam ca sunt invadat de iluzii.Vedeam ca printr-un ecran de televizor o lume plina de oameni fara esenta, fara dorinte si fara credinte proprii.
Desi plini de incredere in ei insisi se pierd in ceea ce de fapt subconstientul le dicteaza.
Viata inseamna viteza iar viteza inseamna schimbare. NU stiu cati au observat dar eu in aglomeratie retin chipuri, persoane pe care daca le intalnesc in aceeasi zi in diverse locuri imi par familiare.Incep sa imi inspire incredere si asta imi da puterea sa nu ma simt singur.
Stand asa in acea transa imi inchipuiam o aglomeratie de scenarii complicate . Mi se parea ca suntem conectati la o baza de date .Visele sunt biti, viata e miscare, ideile sunt lumina...fericirea e o iluzie.
Am inceput apoi sa ma intreb cati dintre cei din fata mea sunt tristi sau fericiti. Tinerii casatoriti care impingeau caruciorul cu micutul pui de om isi zambeau impliniti. Femeia gravida de la bancomat era senina simergea atent cu o mana pe pantecele in care viata batea la portile lumii. Barbatul la costum care vorbea la telefon foarte detasat si trecea grabit radea si avea un chip foarte senin. Probabil vorbea cu cineva din familie altfel nu ar fi fost atat de detasat. Era fericit.
Batranul cersetor care manca o bucata de paine dintr-o sacosa de cadouri deteriorata privea lipsit de expresie reclama fast-food-ului din colt..."Puisor la rotisor"...era fericit pentru ca avea ce sa manance. Alti tineri treceau distrati prin multimea de oameni si desi ieseau atat de mult in evidenta prin imagine, gestica si vestimentatie treceau aproape fara sa observe nimic.
Incepusem sa ma ridic. Ii priveam de sus , ca pe un joc de lego....O lume plina de dorinte materiale, de retele la care nu sunt conectai roboti ci oamnei.Erau fericiti ca si-au putut lua o masina de spalat in rate, fericti ca si-au luat infimul salariu la timp, fericti ca s-au conectat la internet sau la orice retea de telefonie mobila...fericiti...fericiti...fericiti...
Atunci eu, cum eram daca puteam vedea toate astea?Sa fi fost eu oare singurul om trist din oras sau cel mai fericit pentru ca puteam iubi toate acestea?
Am coborat sa merg dupa parintii mei iar in momentul in care am pasit pe trotuar deja uitasem tot. Mi-am aranjat jacheta si am plecta cu mainile in buzunare si rucsacul in spate ca si cum as fi fost fericit...
Postări
2 comentarii:
vama veche................
am uitat sa traim..
Trimiteți un comentariu